Numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din înţepeneală, din uscăciunea vieţii'' - părintele Arsenie Boca

Rossano, o româncă a fost constrânsă să se prostitueze 10 ani, fiind torturată și amenințată în diferite moduri

Banner Kovacs

Poliția din Rossano – Calabria a reținut un român de 36 de ani, sub acuzația de sechestru de persoană, violență sexuală si trafci de persoane. El a ținut ostatică, sub amenințări, o conațională, timp de 10 ani, timp în care a transformat-o într-un obiect.

Femeia a ajuns în Italia în 2007, însoțită de un alt român, care îi promisese că va lucra ca și coafeză. I-a cerut banii de drum și, pentru că femeia nu avea, a obligat-o să întrețină relații sexuale cu el, după care a vândut-o, ca pe un animal la târg. 

Dacă vreți, povestea este aproape asemănătoare cu a româncei de la Gizzeria. O poveste tristă, cu femeia bătută și schingiută în repetate rânduri: uneori, bărbatul topea pungi de plastic pe abdomenul femeii. De două ori a fost forțată să avorteze. A fost lovită și cu cuțitul. Doar pentru că a vrut o viață mai bună.

Au fost 10 ani în care femeia a trebuit să suporte toate umilințele, violențe până când luat legătura cu fiica ei și a avut curajul să fugă și să denunțe la Poliție tratamentul de care avusese parte. Oamenii legii l-au arestat astăzi pe bărbat.

Drame ale româncelor, trăite în sudul Italiei, care iată, nu contenesc să apară la iveală. Dacă aveți cunoștință de astfel de cazuri, nu evitați să alertați Poliția. Aceste trele tratamente trebuie să înceteze odată și o putem face denunțând pe acei nemernici care îi privează de libertate pe alții si, si mai grav, îi transformă în sclavi.

Susține Campania pornită de Italia Diaspora. Semneaza petiția inițiată de noi, pentru instituirea unei Zile Naționale de comemorare a românilor morți în afara granițelor țării. Semnează AICI si DISTRIBUIE MAI DEPARTE!

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l si nu uita să ne dai like pe pagina noastră de facebook! Astfel, vei afla în timp real noi stiri. De asemenea, în grupul nostru veți putea posta anunțuri, mesaje, alte stiri.

 

 

Facebook Comments

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.