Numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din înţepeneală, din uscăciunea vieţii'' - părintele Arsenie Boca

Cornel, nu tu ai pierdut, ci românii pe care ai fi putut să îi reprezinți în mod oficial!

Banner Kovacs

Duminică, 10 iunie, în mai multe localități din Italia au avut loc alegeri pentru desemnarea unor noi primari și consilieri locali. La Sacrofano, Cornel Ciobanu a candidat pe lista ”Alleanza Civica per Sacrofano”, pentru un post de consilier.

Din păcate, românii cu drept de vot din comuna respectivă au reușit să demonstreze încă o dată că nu pot să fie uniți. L-am întâlnit pe Cornel astăzi, la două zile de la alegeri. Este un om puternic. Un om care are o situație materială stabilă, după ani de muncă în Italia, un om care și-a câștigat o poziție înaltă în societate. dar care astăzi era dezamăgit de modul în care” ai noștri” au înțeles să facă front comun pentru un candidat român.

”Nu vreau să reproșez nimic nimănui. Spun doar că am pierdut noi, ca și comunitate. Nu eu. Eu nu am candidat pentru mine. Oricum, nimic nu se schimbă de acum înainte. Voi fi același, implicat în proiectele care vizeaza comunitatea noastră, poate doar mai atent uneori, pentru că în viață trebuie să faci și lucrul acesta”, ne-a declarat Cornel.

În Sacrofano sunt peste 1000 de români. Aproape 15 la sută din populația localității. Cu siguranță, acești români au pierdut. Din indiferență, poate din invidie. Nu contează motivele, ci doar faptul că au ratat șansa de a fi reprezentați oficial de o persoană bătăioasă, o persoană care ar fi putut să facă ceva pentru comunitate, așa cum a făcut pentru familia sa.

Pe Cornel l-am cunoscut personal acum doi ani. La acel moment, a ajutat un grup de turiști români, aflați în dificultate. S-a dovedit a fi un bun conațional, un om care a întins o mână de ajutor la momentul oportun. A rămas neschimbat de atunci. Drept pentru care îmi permit să îi spun: Cornel, nu tu ai pierdut, ci românii pe care ai fi putut să îi reprezinți în mod oficial! Succes în tot ce faci!

Facebook Comments

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.