Numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din înţepeneală, din uscăciunea vieţii'' - părintele Arsenie Boca

Câștigă puțin peste 100 de euro pe săptămână, dar a returnat 2000 de euro găsiți pe jos. Ce le-a spus Maria Laura Dudaș polițiștilor când le-a predat portofelul?

Banner Kovacs

V-am informat ieri despre faptul că o româncă a găsit o sumă importantă de bani, aproape 2000 de euro, și a mers imediat la primii polițiști pe care i-a întâlnit în cale, predându-le acestora portofelul care conținea și documente.

Laura Maria Dudaș are 41 de ani și lucrează la ”ore”, la curățenie. Câștigă puțin peste 100 de euro pe săptămână, adică nici măcar 500 de euro pe lună. Ieri, a găsit un portofel care conținea salariul ei pe patru luni. Le-a spus însă oamenilor de ordine următoarele cuvinte: ” Două mii de euro nu valorează nimic, atunci când știi că făcând o faptă bună, Dumnezeu îți va da mult mai mult. Am găsit portofelul ieșind de la o casă unde făceam curățenie. Am văzut că aparțineau un egiptean, un stranier ca și mine. M-am gândit ce înseamnă pierderea pentru el, nicio clipă nu mi-a trecut prin minte să opresc banii”, a declarat Laura Maria Dudaș jurnaliștilor italieni de la repubblica.it.

Persoana care pierduse portofelul era proprietarul unui magazin  de legume și fructe în zona Portuense, Roma. Noi nu putem spune decât ”Felicitări!” doamnei Laura Maria Dudaș. A demonstrat că este o româncă onestă și cu siguranță răsplata ei va veni în aceeași măsură.

sursa foto : Facebook personal Laura Maria Dudaș

 

Facebook Comments

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.